Continuare, firească (!), la poeziile lui Bogdan și Radu.

O să fie o cunună de viță sălbatică
așezată pe creștetul auriu al Toamnei
și miliființe moșmondind prin rădăcini de dud.
O să fie o ploaie de cuvinte bolborosite
pe fundul pocalelor de lut smălțuit
și bacante rîzînd nebune printre araci infloriți.

O să fie o nouă toamnă și cerul va plînge
în batistă de frunze.
Tîrziu, cînd greierii vor fi adormiți de multe
pătrare de lună,
ne vom uita în noi printr-un colț de fereastă
cu cerceveaua vopsită-n umbre de albastru
descojit, ofilit in bruma lui Răpciune.