Felurile de aripi sunt nenumărate,
se pictează nu după formă,
nu după culoare
ci după puterea de-a le întinde,
de a nu le cuprinde,
de a le fâlfâi,
de-a le bate de ceruri,
după felul în care zborul se curmă
sau după felul în care umbra îți rămâne în urmă.

Iei penelul,
îl înmoi în tărie,
în victorie
și hotărât lovești linii pe pânză
și pânza suportă ca pe-o osândă,
vânturi și pene
și zbateri perene.

Această amestecătură,
această mișcare dură,
n-o îndoi cu apă,
cu scăpărare timidă de pleoapă,
cu frică,
cu inima mică
ci doar cu speranță,
cu două-trei picături de eleganță.

Dacă penelul îți cade moale,
dacă îți pierzi din ochi,
din inimă și din vigoare,
din speranță,
din siguranță,
vei desena linii frânte,
zboruri mărunte,
aripi plăpânde,
nuanțe născute pentru a fi deja murit,
târâit.

Pan
30.09.2002