Povestea începe de fiecare dată atunci când te doare

Şi sufletul irumpe într-un caleidoscop de imagini

Se proiectează în faţa ochilor şi spune:

Priveşte-mă, cât sunt de frumos!

Ai sentimentul acela de gol în piept

Pentru că toată dragostea levitează

Într-un univers imaginar

În care tu eşti totul

Şi nimic

La o atingere de cuvinte se află iubita

O furi trecutului şi o întemniţezi

Într-o carte în care fiecare pagină

Reprezintă o viaţă viitoare

Visele sunt atât de reale încât

Atunci când te trezeşti

Descoperi la creştetul capului

O grămadă de bileţele

Dintr-odată ştii care este

Rolul tuturor amintirilor

Drumul spre muncă este o binecuvântare

La fiecare pas te opreşti şi admiri

O minune care înainte ţi se părea

O banalitate

Vorbeşti cu arborii, cu păsările, cu melcii

Cu Soarele, cu maşinile, cu ferestrele, cu reclamele

Cu pământul, cu iarba

Cu biserica

Vorbeşti cu Dumnezeul din tine

Şi El îţi răspunde poeme

Ai ajuns să uiţi cine eşti

Pe ce lume trăieşti

La ce staţie de metrou trebuie să cobori

Vorbeşti de unul singur la telefon

Ajungi să te îndrăgosteşti de un ordinator

Probabil, nu ştiu,

Asta înseamnă să fii poet

Sau cel puţin un mic

Nebun…