oare știi cum e să te miști în propriul tău trup ca în trupul unui străin?
m-am pierdut odată cu Dumnezeu
treceam prin parc singură căzuseră castanele și odată cu ele s-a adunat tot prundișul în sufletul meu ți-a sufocat imaginea Doamne ți-a sufocat amintirea luminoasă
eu știu că exiști știu că îmi ierți rătăcirile

sunt o moartă perfectă o moartă în ai cărei ochi nu mai vezi lacrimi


tu poți să mă iubești
poți să-mi scrii poezii să mă visezi
poți chiar să te gândești că voi veni la vară în deltă
ne vom plimba cu barca mă voi juca cu picioarele în apa călduță voi purta cămașa albă voi alerga printre trestii speriind peștii
îți poți imagina toate acestea
în locul meu va fi doar un trup frumos și curat



Va veni însă o zi în care voi plânge


Dumnezeu va plânge odată cu mine





foto-laura cozma