Cortina arde si tu-mi rasari pe obraz incatusat de gheturi.
Nici agonie, nici nastere, nici viata nu ti-o cunosc,
nici urechea prin care-ti intra ale lumii tipete toate,
nici scafandrii scotocindu-ti adancurile copilariei.
N-ai stiut sa te inchini spaimei si-ai ascuns lamentatia
lumii viitoare, ai cautat disperat ironia defunctilor
prin maruntaiele fiecarei clipe, tradandu-te - somnul
iti seamana cu tarfa imbracata in rochie de mireasa.
Repros te-as socoti, daca n-am fi ascultat impreuna
colindul sacalilor, daca nu m-ai fi adapostit
in propria-ti capcana.
N-am trecut nimic cu vederea.