peste capul primei tocilare îmi sare privirea
la celălalt cap-altă tocilară
și tot așa până când, târziu de tot(intervin: un calorifer cu 243 elemenți, un frigider cu litere de la nino-nino, o margine de bikini jegoși, o furnică rătăcită)
simt pe vârful limbii sarea cerului de-afară-
tablou neterminat
și-ncep să urc în el, rând pe rând, primul cap de tocilară, celălat cap...
și tot așa până când, târziu de tot
mă trezesc întinsă în spirală,
prinsă între coapsele unui caiet fără f-oi
și încep să număr fețele soarelui care, minune,
odată numărate, devin albastre și m-oi
o cheiță cu o mie de dinți se întoarce în mine
până când văd
fluturii cu bot de pește trăgând pământul din n-oi.