tu n-ai să mori niciodată

nu știu de unde știu asta
irelevant
e atât de gol aici
nu e
nici o literă să zgârie
să doară
să sângereze sau
care să se înmoaie cumva
ca o pereche de cizme lungi și subțiri
părăsite pe scară

de fapt e foarte liniște
foarte lin
iște
ca și cum nu ai fi cântat niciodată
îngrămădită în întuneric
ca un copil necuminte

ar trebui să aprinzi luminile toate lămpile fiecare cameră fiecare colțișor
să se albească
să se multipli
ce
multi
plice
umbrele noastre lucioase și clare
nu vor pleca niciodată
de aici
ne vor ține
mereu
voiam să-ți spun
că nu există descoperiri nici sertare nici întrebări
cu atât mai puțin răspuns
uri
nu există decât o voce întârziată
foarte ostenită de
un dincolo de bine și rău

nu-ți cunosc poarta acum poate că se lovește de zid
neliniștită
dacă ieși în grădină o să vezi noaptea
cum aleargă pe cer
poate sunt eu
scriind cum te vedeam într-o grădină
unde n-o să mori niciodată