stau întinsă perfect pe o dușumea care arde
nu îmi simt corpul
nu simt nimic
am doar numele stins în cenușă

caut lumea de la frunte în sus
privesc tavanul cu sfinți
așa pot respira
cât fiecare flacără închide altă rană

este bine în inima ta doamne
nu am nevoie de piele învelișuri pereți
se topesc toate în urmă
se ung încet cu ceară copiii

e straniu

nu mai aud niciun descântec
sunt surdă
am degetele bine închegate în altă lume

cel ce mă iubește mă uită
așa cum își uită literele
pe muchia unei biografii paralele

citesc înaintea lui liniile din jurul ochilor
acolo unde a rămas o cicatrice
un secret o moarte întoarsă

și camera arde odată cu trupul jumătate inert