În mine crește ceva amărui, un fruct, un strigăt,
De câte ori desfac pumnii îmi curge un alt început,
Îmi spăl fața cu el până când tu trântești ușa,
Ca atunci când pleci la părinți să-ți duci
Tristețile la albit și eu privesc după tine să nu uiți
Să mă încui între pereții ce mi se absorb în pielea
Pregătită de așteptare, încearcă să dai din mână-n mână
Poemul acesta născut din retină sau mai bine
Du-l la țărm să se spargă de pietre, cine știe
Poate a două zi clopotul va bătea nemurirea.