I se spunea Gică a lu Câmpeanu. Lumea din sat îl știa mai bine drept Șogoru. În tinerețe nenicu era înalt și spătos purta perciuni mari și cânta la acordeon. Cel mai bine seara sub părul de la gard înspre drum un pom uscățiv ale cărui fructe aveau miezul roșu. Îmi spunea Biță. Apoi peste ani am mers cu tata la oraș la școala primară. Grădinița a trebuit să o petrec în sat. Lumea se grăbea încă de atunci.Am înțeles asta în timp ce umblam desculț pe o bicicletă cu pedală doar o bară ca un tub ce se îngropa adânc în talpă goneam ca un nebun ocolind satul de două ori că nu știam să pun frână. Lumea nu de asta se grăbea din alte cauze poate că de teamă să nu greșesc brutăria să merg înspre Cireșu unde trebuia să cumpăr cu trei lei. Ieri nenicu s-a prăpădit. Culmea cu o zi înainte umblam cu mașină pe uliți în căutare de zarzăr. Georgică a lu Nenicu Culae m-a întrebat de nu cumva doresc să merg la Șogor. N-am fost. Cu mâna goală! Nu se cade. Azi dimineață mă sună Georgică. Mă Domnule a murit Șogoru. La școală am mers cu tata parcă. Prin clasa a doua am fugit cu trenul spre capitală. Treapta a doua la liceu a fost amânată. Tot tata săracu a tăiat porcul și a scos din vinul ținut sub cheie a umplut o damigeană de un deca apoi imediat a urcat totul în taxi și direct la șefu județului prim secretar. Am prins unul dintre cele două locuri la profesionala de la Arad la Ceasornicari. În tinerețe nenicu era înalt și spătos mai scund decât litera Î. De atunci pâinea se taie cu ața de la pasere nu cumva grâul de anul ce vine să se spurce în taina cuțitului meu nu cumva ora să fie cu un ceas mai târziu