Căsuța de la marginea satului
Are acoperișul din stuf.
Drumul spre nemurire trece,
Inevitabil,
Prin fața căsuței cu acoperiș din stuf.

Bunicul fumează pipă
Explicând, celor ce vor să-l asculte,
Că D-zeu locuiește după
Dealul din fața casei lui.
În fiecare dimineață
D-zeu vine la mine în șură,
Dă de mâncare la găini
Și bea cafea ținând cana cu 2 mâini.
Într-o zi a întârziat un ceas.
Uitase că noi, oamenii, bem cafea în fiecare zi.

Uneori Bunicul iese la poartă
Căutând,
Precum hienele adulmecă
Aburul pestilențial al
Cadavrelor în descompunere,
Umbra lui D-zeu.

Alteori povestește
Cum strigau, prin 1950 și ceva,
Chiaburii
Sub ploaia loviturile neîncetate
„Unde ești Doamne?!”
Ha-ha-ha!
Era un haos primordial în privirile lor.
Gurile acelea, pline de sânge și fără dinții din față,
Invocând ajutor
Erau atât de insolente,
Atât de hilare.
Ha-ha-ha!
Bunicul repetă,
Doar pentru el,
Privindu-și atent palmele noduroase,
D-zeu e la mine în șură,
Bea cafea cu mult zahăr.