sa punem embargou pe pomi
ce poarta in sine fructul oprit,
ne cere, tirindu-se prin cenusa
dreptatea, urlind din voci de sclavi si amariti,
ce-si vad necrologul afisat pe-o frunza
de negru, de ceata, de tacere.

sa punem capat frunzelor indoliate
de trecuturi moarte in clepsidra timpului,
ne cere, lovindu-se de-apusuri incaruntite
nadejdea, nascind ramuri din oasele pierdute de regi,
prin cimpii de lupta seculare
de rosu, de moarte, de ruga.

sa punem catuse la ciinii
ce latra dupa gratii ruginite de plinset,
ne cere, julindu-si timplele in somnuri nedormite
credinta, rupind juguri de culori intunecate,
ale vremurilor incaruntite drumuri
de dreptate, de nadejde, de speranta.