Primăvara tăcerii din ploaia de valuri
se coboară în picăturile de rouă
desprinse din raze albastre.
Spini desprinși din petalele
de speranță îți alunecă
în pumnii strânși
de tunelul timpului.
Împreună legăm timpul
și ne îmbrăcăm cu lumina
sferei căzute din infinit.
Ne unim pașii,
ne dezlegăm uitarea
și ne strângem visele
cu sete albă.
Lași anii să cadă,
cascade de întuneric
ne inundă sub
o ploaie de stele,
cercul speranței crește
legând inimi de lumină,
eu, imaginea ta,
tu, imaginea mea,
noi, imagini nedefinite,
ne hrănim cu umbre
ascunse de Luna plină
și crescute in apa oceanului.