nu
nu vreau să îți mai spun
a început să dispară imaginea ta
printre gene lungi
netăiate de timp
stau la pândă
ani coșcoviți
prefăcuți în cenușă
de i-aș pune pe masă

de ce nu comanzi
bere și mici îndreptîndu-ți un umăr
când trece o blondă
mângâindu-ți urechea

periatul acesta de umeri
încorsetat de mașini și
contracte a înnecat accentul
bărbatului meu

nu
nu vreau să îți dau înapoi
povestea fără de casă


un râs pofticios înghite
în sec
de jur împrejur mesele pline
tu
îmbătat cu sifon
vorbești de o casă la marginea orașelor
gura ți se duce spre
stânga semn de prin anii
aceia
umpleau vorbele
nopțile și brațele goale

strivite cu scrâșnet de măsele
dimineața înaintea primului pahar cu apă
poveștile tale se adună sub lampă
între moliile nopții
oarbe și surde