Noi! Eram doi străini
printre cuvintele
adormite în cer...
nu ne-am întâlnit niciodată!

nu ne vom întâlni niciodată!
Privindu-ne peste malurile vieții
ceilalți... vedeau un albatros în cer
și un albatros în adânc, oglindindu-se

uneori alunecam unul spre celălalt
hrănindu-ne, o clipă,
din luciul nemărginirii
fiecare cu inima celuilalt

Noi! Eram doi străini
albatroși care suferă,
nu s-au întâlnit niciodată,
nu se vor intâlni niciodată!

. . . . . . . . . . . . . . . .

pentru că azi,într-o zi oarecare de august
te-am strigat depărtărilor,
am plâns ca un copil ș-am tăcut -
sfârșindu-mă odată cu ploaia așteptărilor tale