Niciodată nu am mai văzut
O fereastră mai impertinentă
Ca asta, care, în loc să îmi dea aer curat
Atunci când o deschid, îmi dă aerul
Că sunt un pumn de organe asfixiate.
Dar pentru că e plină de amprentele mele,
Ale degetelor, ale frunții, ale urechii,
E o parte din mine.
Și nu pot s-o rup
De peretele ei prefereat
Pentru o bucată mai bună de termopan.

Aș sări peste detalii direct într-un mormânt
La fel de impertinent,care,
În loc să îmi dea impresia că am murit,
Să îmi dea impresia că sunt nemuritor.

Mi s-a schimonosit umbra,
Cineva mi-a mâzgâlit-o cu un marker,
Altcineva mi-a decupat-o cu un foarfece de jucărie,
Dar ea mi-a adunat-o, mi-a împăturit-o
Și mi-a pus-o sub cap, să-mi fie moale.
Noapte bună!