Era un joc
ceea ce făcea atunci,
când își rupea sufletul și
și-l arunca în groapa
cu suflete care se joacă.
Apoi, când sufletul său
se întorcea
ar fi voit să tacă.
Dar erau prea multe
de povestit,
așa că nu a putut
să păstreze o liniște
ce ar fi dorit să
devină absolută.
Și atunci când sufletul său
căpăta o formă umană, el
nu ar fi putut
să-l rănească.
Odată cu timpul, sufletul
a căzut în multe gropi:
groapa cântecului, groapa iubirii – aceasta fiind
cea mai inutilă dintre toate – și groapa înțelepciunii.
Apoi, ca orice suflet ce
a trecut frumos prin existență,
a știu să se destrame, calm,
în patru
puncte cardinale.
Și celelalte suflete din
groapa cu suflete care se joacă
se întreabă și astăzi:
va mai veni vreodată la ele să se joace?
Dar nici peste o miime de secundă
se află și răspunsul
precum o ceață ce aproape
se destramă: el va veni
odată cu alte suflete
ce apar zilnic.