poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-08-15 | |
Aproape de umbră
călcam pe urmele profetului împiedicându-mă în pașii lui de Iisus pustiu la fiecare fântână se oprea pentru a bea la fiecare izvor se oprea să mai bea odată ducea în mână o vază pe care n-o uda niciodată: o ținea de parcă-ar fi fost sufletul meu iar în jurul lui nu erau decât pietre care vroiau să o vadă eu mă plictiseam de nimfa lui preferată: în păru-i uriaș din care profetul sorbea fără măsură îi vedeam deslușit ochii lucitori ca de pisică atentă hainele ei de mătase pipăiau liniștea unui tricou murdar iar mâinile ei de sfântă provocau asfințitul la foșnituri necuviinciose nu mai aveam timp nici de suspine sau de promisiuni nici să mă ridic la suprafață să respir. ________________________________________________________________ din când în când îl întrebam pe regizor dacă mă mișc bine sau dacă-mi lucește fața numele meu era Putere, Ruino și evident că n-aveam de gând să mă opresc fiindcă băuse multă apă și multe râuri aveau să mai sece buzele lui tocmai asta-mi dădea puterea tocmai asta eram eu – apa lui zilnică și toată viața mea era concentrată într-o vază deosebit de fragilă profetul obișnuia sa mă lovească prietenește cu blesteme dintre cele mai crude fiindcă-i atinsesem șeherezada ea mă iubea cum iubeam eu animalele rănite sau bolnave și moarte iar dragostea noastră era atât de mare încât profetul nu și-a putut-o închipui de parcă Iisusul lor ar fi izbutit, amărâtul de el __________________________________________________________________ profetul blestema oameni și animale și le spunea tuturor ca eu voi veni cu foc și stele iar lor nu le venea să creadă și-l blestemau oameni și animale pe când vedeau pacea căzând peste ei sub forma fulgerelor fiindcă lumina nu se mai deșira în curcubee halucinante eu nici nu mă mai puteam ridica la suprafață
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate