ți-am spus că mi-e puțin teamă
să scriu un poem pentru tine, e ca și cum aș încerca să surprind o mireasă venind înspre voal
cu puritatea ei
ca să se facă Doamnă

și parcă mi-e teamă de drumul acesta acesta în alb
de rochia șifonată cu timpul, de debarale în care se luptă cu praful
de lacrima ta adormind pe podea mai târziu

de ce știu toate astea nu-ți spun decât că ai ochii limpezi
și cu ei mergi la drum
ai inima ta de femeie întreagă și vei trece prin oameni cu ea
tu crezi în ce este nu în ce alți nebuni
(cum îmi spui uneori că-s poeții)
ar vrea

îmi place mersul tău cu Dumnezeu de mână
îmi place să cred că tu ești pasărea așteptată de cuib
că pană cu pană locul tău se adună
și că-n sufletul tău
El va vrea
să rămână