A izvorât dintr-o petală,
O petală de floare cum rar vezi,
Suavă, senzuală și sensibilă,
Ca o fată.

Vântul a luat-o (petala) si
A lăsat-o pe malul unui râu,
Mândru, puternic și schimbător,
Ca un băiat.

Râul a purtat-o și
S-a devărsat într-un lac,
Aparent calm, foarte adânc și tulburător,
Ca o mulțime.

În lac a stat ce a stat,
Până l-a rugat s-o ducă
La mal; se saturase să tot stea
În mulțime.

Am luat-o din valurile moi și
Am pus-o să se usuce frumos în cartea
Pe care o citesc în dumbravă eu,
Un băiat.

Acolo însa a auzit chemarea naturii
Și mi-a zis s-o las în vânt
Să simtă iar că zboară,
Ca o petală.

Supărat, trist, i-am dat drumul,
Și o privesc cum dispare în zare,
Și-mi dau seama că e doar o stea
Ce se stinge…

P.S. Dar inima mea răzvrătită o vrea înapoi.
Întind mâna s-o prind și…nu știu…
Finalul l-alegeți voi…