poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-26 | |
1
O să îmi fie dor mereu de anii din copilărie, căci nimic din viața asta, la vis apoi nu te îmbie. Mi-e dor deja să scriu scrisori, lui Moș Crăciun, la Iepuraș, aș vrea să simt acei fiori și gândul simplu și poznaș! Și mintea plină de-ntrebări, acea dorință de a ști, lumea-mi vopsită în culori și libertatea de a fi... Mi-e dor chiar și de mama mea, chiar dacă-i încă lângă mine, mi-e dor să fim doar eu și ea, să-i simt atingerile fine... Basmele-atunci le-nțelegeam, știam să râd,puteam să plâng, căci de nimic nu mă temeam, deși eram un mic nătâng... Azi e-ntuneric și e frig și visul meu s-a terminat; nu mi-a rămas decât să strig plângând tăcut, întins pe pat... 2 Ajunge viață, ajunge! Te rog să nu mă mai lovești! Ascultă-mi sufletul cum plânge... Auzi? E strigătul de disperare al unei inimi ne-nțelese... Dar ce zic eu? Singur vorbesc pentru a nu știu câta oară; nici nu mă mir că a-ncetat să-ți pese. Dar m-am obișnuit așa; merg înainte zi de zi și chiar puțin îmi pasă de nepăsarea ta! De ce, o, viață ști numai să rănești? O faptă bună... Ști oare ce înseamnă asta? Nu, nu cred că-ți amintești. Aș vrea să pot să strig de mâine spre cei pe care i-ai creat: spre dumnezeu în primul rând, deși... nu cred că e mai bun ca tine! Cât despre satana... e patetism întruchipat, e cel mai jalnic dintre cei pe care-n timp i-ai inventat! O, viață, m-ai dezamăgit, m-ai aruncat în beznă cu povești și nu mai vreau! O să pun punct la tot ce s-a-ntâmplat! O să trăiesc râzând, așa cum nu pot decât eu, în timp ce tu și dumnezeu o s-adormiți mereu plângând... 3 Nimic și nimeni nu m-ar putea conduce, cât timp sunt mai presus de viață! Nu mai e vis, într-adevar, nici zâmbet și nici basm nu este, dar ajungând să cred în mine, voi fi cât munții cei mai falnici și poate câteodată, peste!... Care principii? Ce morală? Sunt eu și numai eu contez; deci fără remușcări, regrete, fără ambiții nebunești... sunt mai firav ca o petală și cred că-ncep să aiurez. 4 Da, știu, un ideal mi-ar trebui; ceva spre ce s-alerg în viață, ziua și-n nopțile târzii. Aș vrea să aleg din mintea mea cea mai frumoasă amintire și oricât de mult aș încerca, e tot una născută, numai și numai din iubire. Deși e tristă, din ea un ideal apare și-mi spun cu zâmbetul pe buze, că o să am mereu rabdare... O să exist pentru iubire și o să ard de dorul ei, o să alerg spre fericire deși tu, viață, mi-ai demonstrat atât de des, că mă urăști și nu mă vrei...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate