Baba Cloanta

Sede baba pe calcaie
In tufarul cel uscat,
Si tot cata nencetat
Când la luna cea balaie,
Când la focul cel din sat.

Si tot toarce, cloanta toarce,
Din masele clantanind
Si din degite plesnind.
Fusu-i rapide se-ntoarce,
Iute-n aer sfiriind.

"Fugi, Urite ! baba zice,
Peste codrul cel frunzos,
In pustiu intunecos !
Fugi, s-alerge-acum aice
Dragul mindrei Fat-Frumos.

De-a veni el dupa mine
Să-l iubesc eu, numai eu,
Dare-ar Domnul-Dumnezeu
Să-i se-ntoarca tot în bine,
Cum se-ntoarce fusul meu !

Iar de n-a vrea ca să vie,
Dare-ar Duhul necurat
Să fie-n veci farmecat
Si de-a Iadului urgie
Vecinic să fie-alungat !

In cap ochii să-i se-ntoarca
Si să-i fie graiul prins,
Iar Satan, c-un fer aprins
Din pept inima să-i stoarca
Si s-o arda-n foc nestins !

Fiara-Verde să-l goneasca
Cât va fi cimp de gonit
Si lumina de zarit.
Noaptea inca să-l munceasca
Sânge-Ros si Hraconit !"

Toarce baba, mai turbata !
Fusu-i zboara nevazut,
Căci o stea lunga-au cazut,
Pe luna s-au pus o pata
S-în sat locul au scazut:

"Draga puiule, baiete,
Trage-ti mâna din cel joc
Ce se-ntoarce lângă foc,
S-ochii de la cele fete,
Cu ochi mari, far' de noroc.

Vin' la mine, voinicele,
Ca eu noaptea ti-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi cata,
De diochi, de soarte rele,
Si de serpi te-oi descânta.

Vai ! din ziua cea de vara
Când, prin lunca ratacit,
Cintai Doina de iubit,
Cu-a mea inima amara
Sufletu-mi s-au invrajbit !

Ada-mi fata ta voioasa
S-ai tai ochi de dismierdat,
Ca mă jur în ceas curat
Să-îi torc haine de matasa,
Haine mindre de-mparat.

Vircolaciul se lateste
Sus pe luna, ca un nor,
Vin' ca pasarea-ntr-un zbor
Pan' ce viata-mi se sfirseste
Ca si lina din fuior."

Baba Cloanta geme, plânge,
Căci fuiorul s-au sfirsit
Iar voinicul n-au venit !
Minele cumplit isi fringe
Crunt strigind spre răsărit:

"Sai din hau far' de lumina
Tu, al cerului dusman !
Tu, ce-n veacuri schimbi un an
Pentr-un suflet ce suspina,
Duhul raului, Satan !

Tu, ce stingi cu-a ta aripa
Candela de pe mormânt,
Unde zac moaste de sfânt,
Când incungiuri intr-o clipa
De trei ori acest pământ !

Vin' ca-n ceasul de urgie
Când zbori noaptea blastemind,
Ca să-mi faci tu pe-al meu gând,
Ca de-acum pe vecinicie
Tie sufletul îmi vind !"

Abie zice, si deodata
Valea, muntele vuiesc,
In nori corbii croncaiesc,
Si pe-o creanga ridicata
Doi ochi dusmani stralucesc !

"Eu pe mândru-ti l-oi aduce
(Zbeara-un glas ce da fiori),
Pintre serpi si pintre flori,
La cea balta de mă-i duce
Si-mpregiuru--i de trei ori !"

Baba Cloanta se porneste
Fara grija si pacat.
Cu Satan incalecat,
Ce din dinti grozav scrisneste
Si tot blestema turbat.

Salta baba, fuge, zboara
Cu sufletul dupa dor
Ca o buhna la izvor,
si-n urma-i se desfasoara
Toata lina din fuior.

Fuge baba despletita,
Ca virtejul fioros,
Sus, pe malul lunecos,
Si-n tacerea adincita
Satan urla furios.

Mii de duhuri ies la luna,
Pintre papurii zburind,
Si urmeaza suierind
Baba Cloanta cea nebuna
Care-alearga descântind .

Codrul suna, clocoteste
De-un lung hohot pan-în fund.
Valea, dealul îi raspund
Prin alt hohot ce-ngrozeste,
Dar pe dinsa n-o patrund !

Ea n-aude, nici nu vede,
Ci tot fuge nencetat
Ca un duh inspaimintat,
Căci Satana o rapede
Catra telul departat.

Zece pasuri inca grele...
Mindrul ca si-a dismierda,
Ca pe-o floare l-a cata,
De diochi, de soarte rele
Si de serpi l-a descânta.

Doi pasi inca... Vai ! în lunca
Tipa cucosul trezit;
Iar Satan afurisit
Cu-a să jertfa se arunca
In baltoiul mucezit !

Zbucnind apa-n nalte valuri,
Mult în urma clocoti,
In mari cercuri se-nvirti,
Si de trestii, si de maluri
Mult cu vuiet se izbi.

Iara-n urma linistita
Dulce unda-si alina
Si în taina legana
Fata lunei inalbita
Ce cu ziua se-ngina...

Când pe malu-i trece noapte
Calatorul suierind,
Pintre papuri când si când
El aude triste soapte
Si-un glas jalnic suspinind:

"Vin' la mine, voinicele,
Ca eu noaptea ti-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi cata,
De diochi, de soarte rele,
Si de serpi te-oi descânta !"