Mă-ntreabă vîntul cel hoinar,
șoptind prin frunze de salcîm:
"de unde vin, mînat de doruri?
cin' m-a trimes pe-acest tărîm?"
Mă-ntreabă păsări călătoare,
ce-și poartă zborul spre-alte țări:
"de unde știu 'ncotro mi-e cuibul
cînd mă înalț in depărtări?"
Si ploaia veselă, zglobie,
ce-mi spală lacrima pe-obraz,
mă-ntreabă plină de uimire:
"ce ține-al norilor zăgaz?"
Iar ghiocelul, cel ce-mi spune
că niciodată nu-i tîrziu,
cînd, biruind, străpunge ghiața,
mă-ntreabă:"eu de unde știu?
De unde știu in somnu-mi tainic,
adînc sub plapuma de nea,
că primăvara e aproape
și poarta să-i deschid, ar vrea?"
Iar trandafirul din grădină,
în purpură înveșmîntat,
veni să-mi spună ce minune
in viața lui s-a întîmplat:
eram un fir, un mic grăunte,
ascuns sub bulgări de pămînt;
dar poți să-mi spui:"prin ce miracol
m-am transformat în cel ce sînt?"
Chiar inima-mi în piept tresaltă:
"simt un imbold, deasupra firii;
de ce din trupul meu de carne,
visez la taina nemuririi?
Iar ochii îmi înalț adesea
privind pierdută-n departare
de parc-aș aștepta răspunsul
de-acol' de dincolo de zare."
Privind la pumnul de țărină
ce se zbătea să înțeleagă
taina puterii ce susține
de-o veșnicie, lumea-ntreagă,
un glas din ceruri îi răspunde,
cu un cutremur de pămînt:
“Te-ntrebi de ce, nu știi de unde?
Pentru că sânt, "Acel Ce Sânt"!”