la capătul străzii era un pod de fier ruginit
curgea pe sub el domol o apă moartă neagră
mă urcam pe balustradă și-l așteptam pe tata
venea de la lucrul lui avea mânecile suflecate
și haina pe umăr tinerește mereu ascundea ceva în buzunare
săream în fața lui și-l luam de mână
nimic nu ziceam doar căldura mâinii lui mari
trecea prin brațul meu subțire și repede îmi ajungea la inimă
înainte să intre în curte imi punea în palmă o eugenia
eu o luam ca pe-o anafură cu evlavie și bucurie
îl lăsam să intre și plecam într-ale mele
îl auzeam dincolo de poartă
vezi pe unde umbli să nu vii acasă bătut
nu mă las eu bătut fii liniștit
nu mă las eu
bătut
tată
nu mă las