Când albastrul de cleștar al cerului,
Ce atât de bine conturează începutul anotimpului,
A devenit atât de clar și imaculat
Încât parcă întreaga natură în loc a stat,
Atât de pașnică și îmbietoare
Cu multe roade coapte de care grea e glia,

Păsările nu se mai întrec cu ciocârlia.
Copacii cu frunze de un verde plin,
E atâta bine încât timpul se scurge lin.
La umbra lor păsările puii învață,
În ultimele zboruri subtile îi înalță.
În echinopțiul ce timpul e egal
Parcă elimină orice lucru banal.


Iar denumirea improprie de răpciune
Este sigur finalul verii, putem spune.
Ce încă ar putea fi timpul de naștere a unui rege sfânt
Ce miracole a înfăptuit pe acest pământ.
Poate marca oricând, cu bine,
Începutului anului ce vine.