Lovești plângând aceeași daltă
și desparți curând, o biată
flacără ce crede că oxigenu-i limitat.
Nu spera să o auzi gonindu-l,
tulburând din somn cărarea
ce străbate, strâmb mirarea.
Nu dori să auzi un foșnet
ca o dâră-ncremenită
ce alunecă-n neștire, speriată.
Deci.
Nu spera și nu dori să fii o flacără
pitică, să depinzi de-o moleculă
chioară și umilă,
să descinzi din raza-i caldă
ce te-ncinge fără milă
cu o paloare străvezie.