Să mă renegi, să mă arunci pe jos, în tină
Să gust cu rugă pământul bunilor străbuni
Iar lumii hulpave ce-nghite doar minciuni
Să îi scuipăm subsoara cu conuri de lumină

Așterne iuta vremii peste amândoi, un foc
sfânt ne simtă, ne ardă smirna cald în cetini
ne spurce melcii treji covorul aspru de ciulini
îi îndemnăm să șadă între noi, la mijloc

în azur s-a format o bilă de mătănii
o gheară șoptește o-nvățătură caldă
un ochi de frunze în pleoapa-i ne desmiardă
un plămân ne respiră, cu urlet de dihănii

sabia nopții înțeapă orizonturi surde
au uitat să scrie sara bună pe găteje
și amintiri ce sapă o limbă în vârteje
o limbă primitivă crescută doar cu ciurde

chiorâș, păgâni rostesc cu brațe slute
o preamărire seacă și se căznesc să iasă
urlet de cimpoaie dezacordate, -o casă
ne cheamă să intrăm dar inăuntru pute


fecale de ipocrizie murdăresc scara
cărămizi uitate zidindu-i haină dură
un fum o arde-n veci cu silă și cu ură
e fumul necredinței ce-ncepe ca s-o doară