nu le mai măsura
morțile noastre sunt toate la fel
doar clopotele au sunete mai adânci decât ele
pentru fiecare limbă de metal e o ureche în cer



nu mai spune nimic
în biserica asta a timpului
nu se mai cunună ziua cu noaptea
doar uneori ne mai privește
o oră
și ne ia dimineața
din priviri
cu lopata

poate sună
tomberoane cu ceasuri stricate
vezi viețile noastre trecute
într-un colț aruncate
prin statuile mute
dorm
cuvinte uitate

și mai vine doar ploaia
să le plângă pe toate