mă privea abulic ,
ca-ntr-un mojar
în care sublimase
existența-și-a zis:
"ei, mare scofală!"
strânsesem frunze și cer ,
le smălțuisem cu nu mă uita ,
o coajă și încă una și alta,
sandviș de hrănit muguri
dintr-o viitoare trezire;
am plâns
cu sforile de ploaie ,
cristale în ochi
mi-au crescut
de haș doi o
să văd asprul aburit-
al meu, al tău,al tuturor;
"mare scofală!
haș doi o!"
și sfera mea ,
cu existența ta
și-a lor
și-a...
se ghemui într-un punct
plictisit de-atâta greutate ,
plin
de toate neâmplinirile
și-a mea
și-a...
"ei fâs-un punct ,
mare scofală!"
Așa am aflat
că scofala
e aici,acolo
că vine de nicăieri
și că oriunde se află-
e esența mea,și-a ta
și-a...
și-am zis :Atunci la ce ?
Mare scofală !