poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-17 | | 1. Năprasnic – fără veste, apoi retras și mut Ce pare să adune răsfiră și mai mult. Dacă revarsă norii durerea tuturor, Cine înclină toarta cernitului ulcior? Și dacă aburi țes în curcubeu povara, De ce silește crâncen să și doboare scara? Respins cel fără cale și pururea în goană Precum respinge sacrul atingerea profană Cel necuprins și, poate, prea liber în mișcări Nu prețuiește vasul atâtor disperări, A-i înțelege rostul și a-l păzi nu-ncearcă Ci, vrea în spulberarea-i, să surpe această arcă. Puterii, care-l mână, îi este ucenic Din suferința lumii nu a-nvățat nimic. Într-un refuz perpetuu cărările-i se-nchid Din sine se revarsă în sinele arid; De unica povară nu știe ori se-ascunde Copil ar fi – să-ntrebe, bătrân – în a răspunde. 2. “Răgaz cât ai avut și nu ți-a fost destul Primești ca o genune, în tine nu-i cumul Þi-e veșnicia stearpă și răscolirea oarbă În umilință-i harul, fii ca un fir de iarbă! Ci, neîntors, veghează la rătăcirea-ți ornic Din ce în ce mai stins, un arbore, statornic; De un vârtej, mlădiță fu smuls dintre livezi Surghiunul și-l îndură cu ochi pierduți și verzi Într-un ținut pietros, fără semănătură…” Își amintește vântul – “un ciot, o uscătură?” Dar îl cuprinde graba și nu-i aceeași grabă Spre-acela se îndreaptă, adie, îl întreabă: 3. - Bătrâne arbor, ce-au voit sa-mi spună Foșnetele tale la vreme de furtună? Când îmi ședeai în cale și punte și catarg Ce ancore-n străfunduri te-au susținut în larg? Ce paseri ți-alinau tumultul din frunziș Năpasta vijeliei când înfruntai pieptiș? Pierdută-i tinerețea, făclie peste ruguri! Ai fost odinioară și verde, și cu muguri Și herghelii de aștri ai biciuit pe coame! Acum te regăsesc fără de flori și poame, Pierdut în naufragiu, secătuit de luptă. Asemenea-s, o creangă neroditoare, ruptă… 4. Unde-i păstorul adormit pe trunchi? Unde lăstarii, sfiosul tău mănunchi? Unde ți-e larga umbră răcoroasă? De unde-aș fi venit, aici eram acasă! Privesc împrejur, nu-i pădure, nici crâng Alerg, străin pretutindeni, și plâng Nu am să-ți mai ating niciodată o frunză Tu, dacă pleci, pe mine cine-o să m-ascunză? Pe cine mai cheamă coroana-ți săracă, Ce e această lume din care toate pleacă? Nu credeam vreodată ceva să mă mai doară Nicicum de-a te cuprinde pentru ultima oară! Dacă te țin de ramuri, de boarea-mi iar te prinde! Deasupră-ne doar cerul cu stele se întinde? Prin el vom răzbate ca fumul, împreună Din jarul vieții tale cristalele răsună! Un stol de păsări vine, să-ți fie iar aproape Clipește universul din mii și mii de pleoape! 5. Te rog, bătrâne arbor, în genunchi: mă iartă Că nu-ți voi fi alături și dincolo de poartă! Cuvintele se sparg, cioburi de grai zadarnic Se stinge răsuflarea celui mai bun și darnic. Pe rând copacii pier; și unde să îi caut? Risipiți, fără foșnet – cum tace-un flaut Și cum să-i recunosc? Sunt cópii suprapuse Numai inele sunt din cel care se duse. De este lumea clocot, și zbatere, și zbucium E prăbușirea zborul? E veșnicia, bucium?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate