Stă inima în om ca o cheie pierdută.
Au renunțat să o mai caute. Mai degrabă
au înlocuit broasca ușii, ușa, casa cu totul,
pînă și petecul de cer de deasupra
unde răsărea, uneori, un astru misterios.
Acum e liniște. O liniște rece
ca interiorul unei măști mortuare
de unde simți că te pîndesc ochii vii,
disprețuitori, ai Celuilalt. Se mișcă,
pe cer, un semn uriaș, bicefal…