eu nu mai fug
construiesc în schimb
din coji de înțelepciune
punți inegale și neîntrerupte
spre urma iubirii din oameni
(o depresiune adâncită nici măcar în locul unde odată le era inima)

ei gonesc
ținta lor e deșertul
se tot îndepărtează
eu stau iar muntele
se va plictisi să m-aștepte
(chiar dacă pentru ei aceasta e doar o poveste căzută în dizgrație)

îi va alerga
într-o zi
moartea
și ei îmi vor găsi
puntea
iar eu le voi umple
golul cu
(iubire iubire iubire iubire iubire iubire iubire iubire iubire iubire)



Photo © Gordon W.


***

înainte de atelier era așa:

nu mai alerg demult
în schimb decojesc portocale
în spirale inegale și neîntrerupte
la fereastra deschisă larg
spre urma iubirii din oameni

e ca o depresiune adâncită
nici măcar în locul potrivit
unde odată era inima
ei aleargă fără să știe
că ținta se tot îndepărtează
evident, ținta lor este alta

despre mine e simplu - dacă stau
muntele se va plictisi să m-aștepte
între timp decojesc portocale
croiesc punți inegale și neîntrerupte
între preaplinul acesta și

aproapele

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.