motto: nu cauta sa atingi un stadiu de

voiosie in care sa nu te poti mentine.

Gide

pustiul promis

sint amurgurile mai nebune
si mai triste decit noi sint si norii
ravasiti, de neatens
in iubire noi sintem amurgul?...
sint petele pe cer desfoliate
si la porti au paznici zugraviti cu singe
e sfirsitul nostrum ascultat cu straduinta
cine plinge
cine zamislind lumina singur se rostogoleste?...
inraita pustiirea noastra prin robire
la un loc cu-amurgurile triste si nebune
se apropie de noi sin e asmute
prin dispretul trandafirului incaruntit…
de miinile si ochii atirnati de cer
cine teama neputinta sa si-o lege?...

dinspre-amurguri nici un dar sa nu astept
se petrece aprinderea inconjurindu-ne
ne vom ruga sau nu
ori vom minca din adevarul pustiit?...

inapoi!
nu sfirsesc pacatele-necate in fintini
si nici norilor nu se cuvine limba zugravita
cu nisip
nici cu singe
aici legea si cuvintul cunoasterii si tacerii
este
un rasarit n-a fost mai aprins ca aici
in palmele noastre arate cu nadejdi
imbatate de alb departat, de neatens…
aratam ca doi oameni imbiati cu lanturi
si-orice pret gaseste-n noi dispret
ce vrem?
un trandafir rosu? un amurg sanatos?
pustiul sa se-mpreune cu apa intru razvratire?

cine si cu ce drept
incearca marea apropierii noastre cu degetul
fagaduindu-ne paradisul?

pentru paznicii platiti cu-amurguri plinse
cei cu sirg legati in curele de cioburi
si neputinciosi dezmintindu-ne rasaritul
vom continua sa bem din aceeasi clepsidra…
sint amurgurile mai nebune
si mai triste decit noi ?
sint norii ravasiti, de neatins
si oameni imbiati cu lanturi si nadejdi ?
da
sint oameni pretutindeni…