Nu, nu mi-a dat prima treaptă
nicidecum gustul nou de urcuș
Îți spun acum: nici a doua,
doar a treia, cea blândă,
deschisă ca o palmă
în sus, către joc
și spre taină

Mă chemi, ținând în pumn strâs
o floare transparentă de prun
Tremura rătăcită în crâng,
ca un copil speriat,
lăsat pe-un peron
într-o gară
în deșert

N-am să urc, eu mă tem de povești
Niciun zid nu are nevoie de scări,
nicio mansardă nu cere un zid,
nicio fereastră un pod,
nici zborul meu alb,
o fereastră ruptă
spre timp

Din câte pietre și din câte cuvinte
Se întrupează cascada în munte?
De iederă prins, un perete,
din câți pescăruși argintii,
murind singuri pe val,
își crește în jos
temelia?

Oricum ar fi, e loc acolo, pe coamă
Doar de un pas și doar de un salt
Sunt prea multe piese de șah,
prea multe triste regine
într-un cuminte pătrat
Mat!Iar trișează
hazardul!