Vreau să fiu noapte
ce din noapte-și va face chip
pentru ziua ce vine.

Am luat două stele
și-am lăsat în ele
doar jarul mocnit: ochii mei.

Din fuioare de –ntuneric ascuns
la care-am ajuns
pe-o tulpină de cer ostenit
mi-am crescut
plete negre-n văzduh.

Lumina ce se cerne din lună
am luat-o-n palme, am pus-o pe gură
și-am învățat s-o deșir în cuvinte tăcute.

Cu o rază pierdută
din ziua trecută
mi-am conturat în sclipire
tăcerea pustie a pleoapelor frânte.

Cu adieri de vânt
i-am dat sufletului zbucium, țărm și vâltoare,
cu șoapte adormite în frunze și flori
i-am dat liniște
și mi-am presărat pe veșminte culori.

Din ecoul viselor uitate-n ferestre
și din roua margaretelor albe
mi-am plămadit o iubire curată,
ca o poveste
trecută prin clipe sonore si pline.

Dar cu prima săgeată aruncată din soare
m-am stins ca o stea căzătoare
în dimineața sălbatică
și necruțătoare.

Voi găsi altă noapte
pentru întruchipare?…