Ele sunt.
Nu le știu pe nume.
Niciodată, de altfel,
nu se prezintă vreun sentiment
înaintea mea la control.
Trăiesc dincolo
de lentilele ochelarilor
ca niște ființe articulate
cu membre nervoase,
fără umbră,
cu ochi de jur împrejur,
fugărindu-mi celulele
în picioarele goale,
amestecându-mi sângele,
pătrunzându-mi epiderma,
crestându-mi pielea sânilor
cu unghiile
ca niște cuie ruginite.
Îmi acoperă chipul pe rând,
îmi opacizează din stânga,
incontrolabil,
surâsul,
mă îneacă în dejecțiie lor
parfumate,
ca într-o baltă noroioasă
fojgăind de cuvinte,
ca de viermi inelați.
Sunt
pur și simplu!
Mă cutreieră chiuind,
bezmetice ca un crivăț,
îmi iau în stăpânire trupul,
rostogolindu-l la deal
și la vale
ca pe o roată mare și grea
de căruță.