poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil”, Ediția a XVIII-a, 2024-2025, Mizil
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-29 | |
Dar mai ales nu
Dar mai ales nu-mi cereți să judec vreun om: Asemenea-s cu toții, și-atât de diferiți – Și cât de slab e omul, se cade să nu știți – Și cât e de puternic – priviți opritul pom ! Cât de frumos pe lume se cade să vă mint – Doar secera din minte, s-o pierdeti în otavă – Odihna să vă fie, ca somnul, de argint – Și să închideți ochii în pacea lumii, gravă – Nu-mi cereți om să judec, problema nu-i umană, Și n-are rezolvare în știință, sau în vers, Către apus convergem, în cârje, sau în goană, Și-ntelepciunea noastră-i deșartă-n Univers - Căci viața nu-i a noastră, ne-a fost împrumutată, Să îmblânzim durere și plâns universal – Și-n loc de bunătate de mamă, și de tată, Ne-am îmbrăcat menirea, și ochii – în metal – În ziduri și în mode, în forme și culoare, În simțuri ce răsfață, în toane și plăceri - În loc de-ntâmpinare cu pâine și cu sare, Ne-am lepadat de Tine, și mâine, ca și ieri – Și spunem la minciună – progres, civilizație, Și Te mărim, se poate, cu gura doar, și-i mult – Și spunem depărtării de Tine – educație, Și facem libertății, și voii noastre - cult – Un idol tot mai mare, ce lacom, ne înghite, Și-amestecă și bine, și rău – într-un păcat, Și voia Ta ne pare, ca fructele oprite, Ceva care există de-i bună de mâncat ! Și nici păcat nu este, doar veșnic, voia noastră, Și nu este Creație, și nici Tu nu exiști, Există libertatea și voia noastra proastă, Suntem – în orice vremuri – fățarnici ariviști – Ce este rugăciunea? Un fel de închinare La cine? Nu dăm viață? Nu suntem infailibili? Nu ne-aparține viața? N-avem determinare Să fim noi Creatorii? Priviți-vă, Penibili! O specie canibală, de Domni ce se mănâncă, Dar spun că concurează, serviți cacofonia! Au creier – de maimuță, și inimă – de stâncă, Și-opun Dumnezeirii – năroadă, omenia! Nu-mi cereți om să judec, problema nu-i umană, Și n-are rezolvare în știință, sau în vers, Către apus convergem, în cârje, sau în goană, Și-ntelepciunea noastră-i deșartă-n Univers - Căci viața nu-i a noastră, ne-a fost împrumutată, Să îmblânzim durere și plâns universal – Și-n loc de bunătate de mamă, și de tată, Ne-am imbracat menire, și suflet – în metal –
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate