el cobora pasărea să-i ghicească în aer
ea îi vestea o mână un ochi printre fum
pentru că zborul ei se sufoca de copaci
el deschidea un plămân

ea îi bătea cu aripa în suflet
și se făcea dezordine în lucruri mute
se aruncau poemele în aer
cu versuri amânate și cărunte

mai rămânea o cameră de piatră
oglinda asta-n care ne iubeam cu totul
lui îi creștea din umbră înc-o mână
și începea să i se vadă ochiul


făcea rotundul iarăși piruete
în lumea frigului dintre molizi
când pasărea cu aripi transparente
ningea cu fulgi mirați, timizi

doar inima dormea descoperită
visând în somnul păsării
zidită