Am avut tupeul să m-arunc din lume,
C-o desagă de pâine ș-un colț de rai,
O stea în frunte pe-un gând anume,
Plutind călare pe-o doină ș-un pai.

Am avut curajul să nu-mi cer voie,
Permisie, pauză, bilet sau loc,
Parașuta i-am dat-o lu’ Sfântu’ Sisoie;
Să mă țin de-o cruce ș-un fluier de soc.

Crucea să-mi spună de chinul Iubirii,
De toată trădarea, de tot ce-i frumos,
Și fluierul doinei vestind Mirii,
Biserica Mireasă și Domnul Cristos.