când îți prinzi părul
lumina își confundă razele
cu degetele tale / ezită alungind clipele

când gesticulezi
spațiul se curbează smerit
ca un om peste ghizdul fântânii
îți caută chipul / cunoaște izvorul

când taci
prin cuvintele tale absente
trec fluturi cu aripi diafane
împrăștiind polenul / toate înțelesurile

nimic nu se compară cu asta / dar pleci

și atunci

lumina / îmi / dezmoștenește / fereastra
spațiul / zace / stafidit / prin albii / și riduri
fluturii / decad / lilieci / simulând / somnul / de veci

iar eu

îmi dăltuiesc / mâinile / inconfundabil / de roșii

Photo © Tine Verheyden

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.