Mureau încet, fără curaj,
Și triști, și scunzi,
Că nici triaj
Nu mai era în urma lor
Și niciun tren,
Și nicio gară prinsă-n stern
Să-i mute parcă din blestem,

Și n-aveau cui
Să-i plângă dorul
Nimănui.

Mureau încet,
Nici nu știau
Că înșiși fiii lor erau
Ai lor și parc-ai orșicui,
Pribegi pe zimții cerului.

Veni o zi urcând în timp
Cu ceterele peste grind,
Aveau acum arginți destui,
Dar parcă totuși un alean
Că niciun cal nu mai era
Și niciun deal, si niciun mit
Să-l treacă murgul nărăvit
Ca nechezând, să scurme-n ger
Cu mândra-i coamă către cer,
Să și-o reverse peste crâng
Un cal cu tropot din adânc.

Veni o vreme și târziu,
Când latră vântul a pustiu,
Aduși cu ochii în pământ,
Visând la murgul din adânc
Și la zăpezile din lunci
Crescute brațelor de-atunci,
Doar umbra unui cal,
Atât
Or aștepta-o din trecut.