Când trăiesc pașii
tuturor celor
care au trecut prin mine
îi simt zbătându-se
între pereții clepsidrei
cu care m-a înconjurat
spațiul liber de viață
dintre mine și ei.
Plouă cu gânduri
prin ferestrele
drumurilor noastre
separate prin benzi
imaginare
care ne împiedică
să ne prelungim
visul de fericire
unii în alții.
Din când în când
cerul plouă cu stele
între noi,
licărind frânturi
din adevărul firesc
care ne-a învățat
să ardem...
deocamdată de dor...