(Intalnirea)

Pe al vieții munte eu urcând
Un cuib de piatră fară vânt
În fața ochilor plângând
Apare fără de cuvânt.

O nucă de cenușă deasă
Ascunsă-n cuib de-a lumii plasă,
Zăresc ca prin întămplare
Prin umbre fără de savoare.

În palma neagră de pământ
Ridic cenușa fără vânt,
Să n-o pierd respirând
Acopăr nuca cu un gând.

(Transformarea)

Din inima muntelui il strig pe zeul focului nestins
Și-i cer, din hăul sufletului necuprins
Un foc arzând și neînvins
Să fiu acum de neatins.

Focul mă cuprinde, prin strigăte și necuvinte
O flacară de speranțe și vise, urcând spre ceruri abisale.
Ating zenitul râzând,
Mă îndrept către pământ arzând.

Din palmă răsare un iris fară de culoare
Născând o pasăre ca un soare.
Phoenix-ul mă prinde-n ghiarele-i
Peste munți suntem doi zei.

(Timpul)

Zburăm prin ceruri albastre,
Dansăm pe norii fericirii,
Cântăm prin colțurile iubirii,
Visam cu lotușii de mare.

Mă-nalță, mă scapă, mă prinde,
Cu cerurile la picioare aripile-și întinde.
Mă uită, mă strigă, mă cuprinde,
Un joc neîncetat în a sa minte.

Prin zări pictate cu trandafiri,
Răsărituri încălzite cu săruturi,
Apusuri calmate de gânduri,
Plutim pe aripi de fluturi.

(Pierderea)

Peste câmpuri neștiute, cu dealuri nevăzute
Zgomote de surle, țipăte de trâmbițe,
Promisiuni necerute, gânduri furate
Suflete neîmpcate, se aud acum în șoapte

Brățara aurie caut phoenix-ului să-i dau.
Dorința e-mplinita și pasărea mulțumită.
Găsim al speranței dar, cu dulcele amar,
Pe străzi de noi știute cu lacrimi prevăzute.

O rază de speranță, închisă în ceață
Se zbate să iasă din gânduri și cuvinte.
Mereu va fi în a mea minte si inimă de gheață
Sărutul din oglinda, lumină în a mea viață.