La margine de umbră ,pe miriște,
din rostul trudei pașii s-au oprit.
Bunicul și cu mine – două umbre -
și caii ce-n arșiță au răstignit.

Își scutură de coapse pălăria,
bunicul, de țărână și de vreme,
Mustățile se-ndoaie peste barbă,
sudoarea i se-ncurcă printre gene.

Deshamă caii și le dă răgaz
să pască iarbă proaspăt secerată,
Își trece palma peste frunte și obraz
și-mi zice-n șoaptă: "Hai la masă ,fată!

Merindele din traistă și ulciorul,
cu astea, de copil m-am pomenit.
În ele-și are pâinea noastră taina
și în ștergarul ăsta cu lacrime albit!

Așa am viețuit în bărăgane
amestecați cu bulgării de soare."
Își deapănă bătrânul amintirea
iar glasul lui se tremură și doare

Cum ține-n palme pâinea și cuțitul
coborâtor din zei a fi îmi pare;
Genunchii și-i apleacă în țărână
la Domnul înălțând o închinare.

Mâncăm tăcuți la umbră de răsură;
ce rece este apa din ulcior
Când plouă cu arșiță peste lume
și sfinții se topesc în raiul lor!

În mintea-mi de copil se-nvârte lumea
și rosturi noi se pare deslușesc;
-Ei gata, s-a sfârșit odihna
iar gândurile noi în gând sfârșesc.


Ne ridicăm, ne cheamă glasul pâinii,
ne mână prin teribilul cuptor
Și caii cu privirea lor uimită
trag brazde pentru viitor ogor.



Clepsidra răsturnată-și vinde timpul;
încet ,încet se face înserare;
În urmă-ne rămâne doar țărâna
și-n ea lumina care-n noapte moare.

"Așa am viețuit în bărăgane
amestecați cu bulgării de soare"
Își deapănă bătrânul amintirea
și ochii-i plâng pe pâinea care doare.