TIE, DOAMNE
sperand sa ma asculti, spun ruga mea
acum, cat inca mai respir si nu as vrea,
tu daca poti scoate din mine duhul
arunca-l in namol,sa fie ars carugul,
ia-mi vazul si auzul cu care am simtit
intai-a mangaiere, primul cuvant rostit,
trimite de la tine sute de caini sa rupa,
bucata cu bucata din inima mea cruda,
trupul sa-mi putrezeasca in margine de drum
pana cand un dusman ma va tara prin scrum,
si ingropat sa fiu in primul cimitir,
in care niciodata n-a fost nici un suspin.
acel preot milos care va indrazni,
la cap sa-mi puna stalp, acolo de-ar muri,
floarea care rasare pe pieptul meu s-o rupi,
sa pui in locul ei o ramura de ghimpi
pentru a fi calcata de primul trecator,
sa faca peste mine poteca de picior.
numele meu in veci de n-ar mai fi rostit
doamne, iti jur c-atunci eu as fi fericit.
eu nu ma rog la tine sa imi dai nemurire,
caci am trait deajuns, mult a fost pentru mine
iti multumesc ca-n viata o dat-am fost iubit,
la randu-mi am iubit, si cat am suferit!
dar toate au trecut, nu mai conteaz-acum
as vrea sa fiu privit de toti ca un nebun
nu vreau sa vad la nimeni, plecand, lacrimi de dor
lor da-le nepasare sa ma uite usor,
fratele meu iubit sa stie despre mine
ca acum sunt un suflet ce-n ajutor ii vine,
in amintirea mamei sa fiu un vis de noapte,
caci viata mea a fost zbucium si rautate,
asta e ruga mea ce o trimit la tine
plecat sa fiu din lume vesnic si fara urme.