Îl vedeam zilnic pe-o stradă-n București.
Îmi spunea că-l ustură picioarele și că vrea s-alerge
Bătrânele clădiri, îi mai ziceau povești
Pe el parcă-l chema în silă, Serge.

Mă conducea uneori pân' acasă,
Ne chinuiam să-ntreținem tăcerea,iar la sfârșit urlam.
Despărțirea dansa armonioasă,
Revederea devenindu-ne balsam.

Desculți în ploaie, reproșam absențe.
Ne strângeam în grabă-n-brațe,atât de goi, puternici egoiști
Trupuri de apă diforme esențe,
Ne leagă de viață, iar noi, altruiști.

Decembrie ne-a despărțit de toate
Prin noaptea ei în drumul de la București la Tg-Mureș.
De tine, Serge, n-am să uit dar poate,
Am să uit de-acel timid, nescris cireș.