Un animal cu laba tăiată mi s-a ghemuit pe genunchi.
Are ochi de lup urechi de mistreț nări de bursuc
și suspină ca un om.

Cândva el știa să toarcă să grohăie să vorbească
le cânta liliecilor cu voce subțire
încât luna își îngropa fața în perna vreunui nor.

Acum eu îl mângâi pe animalul însângerat
îl învăț să urle încet ca să nu-l audă nimeni
așa cum urlă o piatră măcinată de ape.

Îl țin pe genunchi fără teamă căci în laba tăiată
i-au rămas ghearele vopsite cu ojă
iar printre colții lui mărunți abia se zărește
cerul gurii negru ca smoala.