suntem copiii unui dumnezeu mai rar
curiosi
simpatici
fara trebuinta
ne cuibarim in tandru si vulgar
chivernisind minute de nefiinta

exact acum
am realizat ca imaginile convulsive nu se vor asezate
in rime sau versuri
ca nu le pot ciunti pe un pat procustian
doar de dragul
unui ritm sonticaind


ca pruncul
care isi trage sufletul
intr-o ureche de calut de lemn pe
trei rotite
scartaitoare in linistea
din clasa
unde

pustiul iesind la tabla cu lectia
despre viata neinvatata
tot trage de timp
dilatand calvarul calatoriei
printre bancile scrijelite cu nume si nume si nume
pana la dimensiunile disproportionate ale unei
golgote cotidiene
asteptand ca cineva sa-i sufla raspunsurile
la cele cateva intrebari retorice

dar toti tacem
ne uitam unii la altii
spunem asta e si il lasam sa mearga mai departe
inspre adolescenta zbuciumata,
vai ce cliseu,
ca un pestisor auriu - emigrant ilegal
in shakerul unui barman tuciuriu
din care ne alaptam cu totii cand discutam
dumnezei si filozofii
picior peste picior la o tigara sau berica rasuflata
printr-o terasa la moda

si pana sa ajungem la catedra
ne pomenim fata in fata cu ofiterul starii civile
de parca asta cautam de 20 si mai bine de ani
stari civile
dar lasa ca trece si asta
si dupa un joc ambiguu de-a mama si de-a tata
ne pomenim ducand de mana acelasi prunc tragand dupa
el calutul scartaitor
in jurul unui turn babel din cubuletele cu jumatati de vaci
si alte animale domestice

si parca parca se aude ceva
dar mai bine nu ne aducem aminte
decat atunci cand ne spalam pe dinti si scuipam sange
printre crapaturile din faianta chiuvetei
am imbatranit si gingiile se retrag intr-un reflux indaratnic
pe omoplati inca mai staruie cicatricile
unei alte stari trecute
iar din ingeri nu ne-a mai ramas decat colivia
si
ah
era sa uit
un rau teribil de inaltimi.