mi-ai pătruns în piele dilatându-mi toți porii
acum trec prin mine bărbați cu ochii verzi
si mâini ce mângâie nave cu pânze
înalțându-mi iubirea până la stele și înapoi
să nu-ți fie teamă dintre cei mulți te voi recunoaște
înspre far duce drumul meu către tine
pe pontonul din lemn te aștept astă seară
cu un cântec ce taie de-a lungul trunchiul unui copac
vom hrăni fluturi de apă până când vei înțelege
că viețile noastre nu se măsoară
în unități convenționale de timp
și cerul va păta marea cu violete de Parma
deschizând toate porțile nopții
cu buricele degetelor ne vom pipăi
visele săpate în piatră de lună
iar cuvintele vor fi neâncăpătoare
pentru a-ți povesti ce simt de fiecare dată
atunci când te întâlnesc