poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-26 | |
Aplecată peste noapte, peste vise tu-mi veghezi,
Când în timpul său se-ascunde luna-n nouri triști și goi, Sfărâmând, a câta oară? Ochiul meu ce nu-l mai vezi, Îmi arăți că e amorul o poveste cu strigoi. Doar în gându-mi te mai afli, în trecuturi ce s-au dus, Chipul tău frumos și rece alte noi priviri sugrumă, Amintirea ta-mi ridică inima atât de sus Și-n aceași clipă, totul, cade ca într-o ruină. Zidiri de-ntuneric umplu ochii mei acum uitați, Umbre blestemate parcă pun pe chipul tău speranță, Să tot caut o privire cu ochi galbeni, disperați, S-o găsesc, cu mine iarăși să stea noaptea față-n față. Rece, nepătrunsă, goală e privirea ce-a rămas, Nestatornice atingeri ale unei vagi lumine, Gheața ta din sân, din frunte înspre patemi mi-a atras Gândurile mele toate, năzuințele-mi senine. Ai scris cu a mea orbire imnul unor noi istorii, Cu simțirile-mi bolnave alte lumi ai botezat, Și i-ai ridicat în seară piatră albă tristei glorii, Monument al ne-mplinirii unui dor neîmpăcat. Mai tresar și-acum în fapta unei nopți ca altădată, Și azi glasu-ți de sirenă mă atrage-n mreje-oculte, Când demonica-ți făptură m-ar mai bântui vreodată, Voi avea putere oare sufletu-mi să nu te-asculte? De-ai fi fost o zeitate, un dragon, un împărat, Viața mi-aș fi daruit-o jertfă pentru-a ta mărire, Toată ființa mea bolnavă, tot amorul meu curat, Atunci s-ar fi dus spre tine la fel ca-ntr-o nemurire. Marea-ntruchipare poate a ideii de iubire Este raiul, unde gândul vede ce e fericirea, Unde îngerii se-nalță cu aripa lor subțire Și coboară-n idealuri, cum tu îți cobori privirea. Tu, icoan-a nopții mele, rătacire, gând amar, Veșnic noaptea-mi va aprinde candelă privirii tale; Cum de ești atât de dulce și cu-al frumuseții har Îmi străbați de-atâta vreme sufletul din depărtare? Am căutat alinare și-am găsit în vis, femeia, Ideal ascuns în șoapte, în picturi și în poeme, Tu ești martor fericirii și de ai toată puterea, Te asemeni unui înger rupt din rai pentru o vreme. De ți-aș ridica statuie, marmora din chipul său Niciodată n-ar respinge un sărut, o dezmierdare, Dar e rece și e sacă și nu e cum chipul tău, N-are înțelesul magic ce l-am dat ființei tale. M-ai ținut în brațe-odată, păru-n lacrimi ți-am udat, Dar ai fost Madona ștearsă, piatra-n graiul tău lucea, Tristu-mi dor ce-am stins în plânset de îndată l-ai uitat, Marmora și dalta morții au rămas în urma ta. Și-a murit atunci speranța, și-ai rămas același suflet, Eu, în nepăsarea-ți dulce am rămas atât de stins; Acum pașii tăi s-adună în același gingaș umblet… Care mi-a plăcut odată și odată l-am atins.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate